Pe şapte coline

Copilul zburdă desculț,
se loveşte, cade, ştie să se ridice,
deşi varsă lacrimi ce inundă câmpii,
are aerul că toată lumina este a lui,
prinsă în fiecare răsucire de păr
La apus,
numără vise, le ascunde rapid,
cu fiecare surâs dezvelit,
lumea pare mai mare.
Topește ritmic zări de ninsori şi
leagănă luna între gene.
Încoronat cu ziua de mâine,
copacul bătrân, la dreapta lui
spune povestea celor
şapte coline.

A.M. (Septembrie 2017)

Anunțuri

Circular

Circular

La degetul mic, toată mișcarea aceea –
furtună.
Sângele ei reînnodat, pe inelar,
bătăile luminoase din pântec
revărsate sub coastele albe,
de fildeş.
Pieptul femeii. La o aruncătură.
Zvâcnește cum calcă pe vârfuri.
Încurcă şi descurcă ploi reci şi repezi.
Ori râuri, râuri. Clădeşte
pe coapse ferme. Toate frânghiile
strângând tumultul
cu tot pământul scuturat
peste umăr.

La temelie. Luna frământă.

Universul începe să mişte.
Îl leagănă. Sub gene. Îl colindă. Îi dă
propriul nume.

Sărută văi şi cheamă vântul,
când sânii săi mocnesc, neîncetat,
de umplu norii. Răstoarnă gânduri.
Şi ea lumină. /Lumina grea.

Poate să tacă. Poate să frângă.

Poate s-adape. Poate să strângă.

Poate să urce. Poate să plângă.

Poate să nască. Poate să frigă.

Poate cărări. Poate adâncuri.

Pământul tot roteşte orb,
sapă pustiuri, curge-n mări,
şi ea, doar cântă.

A.M. („Parnas XXI”)

Povestea sânului ruşinat

Spuneți voi,

gura dulce de lapte nu-i aşteptare/
prima înamorare serioasă, la vârstă fragedă,
când minte nu-i, decât o zbatere delicată
de aripi şi de gângurit, în abandon?

Spuneți voi,

lumina din ochii săi, copți de îngrijorare, nu-i prima trăsnaie pusă pe foc şi uitată
sub duş/doar baie de soare şi țopăituri
pe un picior, şi cât de caldă?

Spuneți voi,

pielea ei dantelată, parfum pe limba mielului fraged şi tânguitor, nu-i blânda tăcere din Univers, însiropată cu miere din cele mai
sfinte flori – sânii ei?

Spuneți voi,

nu-i legea plăcerii privitul acela duios, încrustat în anii ei, în gândul ei, în somnul ei, în tot al ei, dat cu încredere, fără vreo plată să-ntoarcă curat un zâmbet zeiesc.

Vocea ei. În culori.

Viața-n secunde-mpărțită şi-n respirații pe minut, pe sânii ei /muşcaţi de spasme, plini cu nectar strâns din senin,
sub geană, plumb, /fără de timp şi anotimp şi fără boli. Nu?

Spuneți voi!…

Haiku contest

9th Yamadera Basho Memorial Museum English Haiku Contest Selected Haiku Submissions Collection

① a dandelion –

so stunning little poem

the trembling of hand

 

② the rose of sharon –

a thousand pieces flowing

among my mistakes

Andreea Maftei (Romania)

Plajă

Toată arsura aceea a vieții
dusă de val

spartă în minuscule cioburi;

fac punte, la răsărit, reinventez,

printre degete,

mişcarea nisipului…

sărutul fierbinte al cerului

şi ochii lui, încă,

sub geana somnului.

Ce dulce lentoarea 

trecută prin inel,

poveste cuibărită în scoică, 

cum un recif. Cai albi

întind aripile

sub pleoapele ei, 

galop în părul aprins de soare

şi vânt. În avânt. 

Tălpile-şi strigă foamea şi setea.

Doar lor, 

semne oglindite în mare.

Vene încordate din graba

unui timp 

azuriu 

pulsează

lumea ştiută-n adânc.

A desfătare.
A.M. (Iulie 2017)
http://qpoem.com/desfatare/
Foto: Andreea Maftei