Mă strâmbă un gând anevoios, de neînţeles,
cuprinsă de braţe stângace ale unui cer infinit.

Remarc că nimic nu trece nedesluşit şi 

respir aer curat, verde şi amar.

Vorbeste cu mine o pasăre legată de aripi

cu un fir delicat de bumbac translucid

şi îmi destăinuie visele sale albastre,

 iluzii pe care nu le va dobândi  nicicând.

Ii şoptesc că îi sunt alături şi o voi ajuta.

O mângâi, o strâng la piept şi o îmbărbătez,

cum pe mine nu m-aş îmbărbăta niciodată.

Acum râde sticlos, mă bate cu aripile peste faţă,

îmi răspunde că nu am înţeles nimic

şi mă ciupeşte de mâini, într-un  haos de mişcări alerte.

Pesemne e nebună mica vieţuitoare, îmi zic.

De vină este visatul acesta prea mult.

Dar dispare…

Îmi cobor ochii încet de la cer, ca să văd jos.

Acolo, în desişul ierbii, mişcarea vântului…

Într-o cochilie murdară, un melc mă priveşte

Hmm, zic, ce să vrea oare încuiatul acesta?

,,E oare posibil să fie o distanţă asa de mare

Între cer şi pământ, între real şi visare?”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s