Zadarnic se jeleşte omenirea.

In ochiul său antic,
Cutremură nemurirea-i
Se jertfeşte pe altaruri pietruite
În necazuri şi în frici.
Se preaschimbă în piele de lup,
Numai de oaie să nu fie, căci
Păcate sunt multe şi-s grele
Apleacă pân’ şi umerii cei mai semeți.
Canoane-ntregi se fabrică
Cu mistuire
Şi cu jelire,
Din lacrimi de sfinți.
Sărman popor de sclavi,
Ale cui sunt toate acele păcate?
Urcați-vă fruntea, să citiți.
Scormoniți în istorie,
Ce capete v-au condus?
Nu.
Nemurirea-i a voastră,
Cu păcate, cu tot.
Ardeți-le cu sudori şi cu sânge
Din belşug.
Acum.
Când încă soarele-i sus.
Spălati-vă fețele schimonosite
De chinul trecutului crunt
Şi faceți din voi să răsară
Văpaia unui nou început.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s