Spre orizonturi largi privesc,
contur nedesluşit.
Aievea-s lucrurile, dar
nimic nu-i definit, o ştim!
Străbat alene străzi murdare,
gonind mereu în mintea mea,
merg în zadar şi-s gânduri terne,
mă-mbăt cu-n vis şi-o iau la pas.
E ud şi cerne încă vremea
şi toate-au înghețat acum.
Privesc şi parcă trec himere,
e totul vid, e timp pierdut.
Remarc o umbră la picioare,
se zbate sub călcâiul meu,
e obosită rău şi-mi pare,
că nu e decât chipul meu.
Cutreier, paşii mi se-nmoaie
şi strâng cu forță pumnii-n piept,
respir haotic, ce e oare?
că nu-s decât în patul meu.
Neobosite stări de veghe,
confuze gânduri mă pătrund,
mi-e lene şi eu tot departe-s…
mă-ncumet la final s-ajung?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s