​Am așteptat puțin peste trei decenii,

Să pot înțelege nimicnicia vieții.

Aş crede că e târziu, dar, uite

Un frate de altă limbă se frânge.

Un altul îsi cântă tristețea,

Murdara-i povară de viață.

Şi nu-i apă în lume să poată

Să spele durerea-i cea mare.

Lumea-i atât de săracă, 

Se scaldă-n jelire şi-n frică

Nu poate să-şi ducă pe mâine

Nevoia de frig şi de foame.

Ca niciodată-n istorie,

Asuprită a devenit şi iubirea

Cu gheare şi colți de hegemon.

Mi-am zis să-mi oprim disperarea,

Căci trupu-i aproape inert.

În lume-i revoltă mai mare

Cu ură alți semeni se pierd.

Se cerne pe străzi numai frică,

Nesațul avid după bani, 

Cu arme şi luptă nedreaptă,

Cutremură lumea în van.
Nevoia sălbăticește umanul

Înrobit de sărăcia care domină.

Lumea cea scârbită de frustrări

Se lasă pradă durerii care o încolțeşte

La fiece pas spre supraviețuire.

Înfierată în magnitudinea-i uluitoare

Şi strivită sub călcâiul stâng al sorții,

Scade direct proporțional cu necesarul de viață,

De speranță şi de mărinimie latentă.

A devenit o muscă holbată după

Mirosul celor mai dezgustătoare materii.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s