Scormonesc timpul cu frenezie acerbă,
Mă îmbrac în amintiri, pietre sedimentare, erodate de timp
Şi cristalizate în diamante veritabile.

Râd potolit ca să nu îmi permit o lacrimă.

O idee răsare din aerul încins de zbuciumul melancoliei.
Se zbate intre urechile mele astupate de palme
Şi  se așază rapid pe limbă să iasă afară.

Să o eliberez sau nu? mintea se-ntreabă.

Canapeaua, o matcă a desfătărilor sufleteşti,

Cască acum plictisită, pentru că nimic nu o mai satisface

Şi se apleacă împovărată de vise peste trupul meu.

Cu câtă grație cade pătura decolorată de negura vremii.

Cafeaua îmi face cu ochiul, căci se zbate în ea
Lumina adevărului care străbate prin creier
Şi se refractă latent, în inima lichidului negru.

Ce fericire aromată poți bea dimineața!

Coboară, apoi, mai jos, spre covorul bătut cu praful emoțiilor
Îmi sărută picioarele obosite de la plimbarea în trecut
Şi se ridică, brusc, să îmi lumineze opulent fața înlăcrimată.

Cu o delicatețe pe care nu am mai simțit-o vreodată…

Perdeaua roasă de grijile mele, îmi este o bună prietenă.
Ține la mine şi îmi ascunde secretele cu o sinceritate translucidă,
Ocrotindu-mă de cele mai indiscrete priviri, bătrâne invidii.

Se cade să mă ridic şi să îi mulțumesc tacticos.
Scutur uşor din perdea toate acele speranțe agățate pe inele,
Poveşti pictate în mod vitraliu, pe geamul bătut cu blândețe de un tei încă tânăr
Şi o trag atent către adevărul luminos, care intră vertiginos pe fereastră.

Viitorul îmi râde suav în oglinda din față.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s