Impetuos îmi strigă în urechi destinul.
Se strâmbă provocator în lumini difuze.
Mă prinde de gât şi îmi dă palme usturătoare,
apoi îmi alină durerea cu primăveri senine.
Stă de-a curmezișul, în așteptarea binelui,
mă scutură de grijile teribile care mă cuprind,
îmi cântă, mă încântă,
mă mângâie pe frunte
şi…
brusc îmi aduc aminte de mirificul inițierii.

Dansează cu mine,
aşa cum nu am mai dansat cu nimeni.
Apoi mă loveşte, aşteaptă să-l urmez,
deși, tumultuos cum e,
nu mai are răbdare să îmi revin.
Pașii mei intră-n deriva învârtelii
şi tremur, din toate încheieturile,
datorită emoțiile care mă răscolesc.
Spectre halucinante îmi închid ochii,
apar flash-uri iridescente care mă învăluie

şi văd…

cum Dumnezeu m-a plămădit
în pântecul curat al mamei mele,
cum ea mi-a dat viață şi
cum am crescut lângă frații mei, cu câtă dragoste.
Ani, rând pe rând, de bucurii –
udate cu lacrimi ale deznădejdii,
de vise, de realizări, de suișuri şi de coborâșuri.
Toate adunate în cele mai volatile adieri de timp,
spasme cerebrale ale unor senzații de neuitat,
sortite să refacă memoria autentic involuntară.

Precum madlenele proustiene,
coacerea turtelor,
în tuciul cel ars de vremuri,
umplea casa de aromele copilăriei.
Nepoții se strâng unul câte unul,
precum bucuriile sufletești
şi se înfruptă şi ei cu plăcere.
Mama, mândră că fabricase, din nou,
zâmbete de copil,
era mai fericită ca niciodată.

Turtele ei,
niște plămădeli miraculoase de aluat
frământat cu atâta poftă de viață,
pe o parte, albe-rumenii,
pe cealaltă, arse bine de griji şi de supărări trecătoare,
făceau inimile să bată la unison,
în plenitudinea energetică a iubirii familiale.

Mmm…
Cât de bine miroase viața,
așa cu nevoile şi cu durerile ei!
Cum poate să ne îndrume pe fiecare,
spre locul lui,
aceste miresme dansante!

Şi eu, prinsă bine în brațe de propriu-mi destin,
dansez cu acesta.
Fac prizele cele mai reușite, cu zvâcul şi căderile sale normale,
cu visele-crisalide, care devin
realizări mătăsoase de toate tonurile,
fade sau terne
şi care mă îmbracă
într-o aură diafană în zilele cu soare
şi metalică în cele mai cețoase dimineți.

În costumul vieții mele,
admirabil,
valsez.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s