(Am ochii făcuți scrum
de la ultima întâlnire romantică.)

O lună ghemuită într-un colț,
lumina sticlos,
acolo,
până pe veranda aceea
veche şi distorsionată de ceață…

Până şi iubirea acelor tineri
care se sărutau în fața noastră
părea informă.
Halucinantă.
Un spectru viu refractat din golul lunii.

Nu era un Romeo
şi nici pe departe o Julieta.
Bizar. 
Îi văzusem ceva mai devreme şi în tramvai.
Apoi în parc, în spate la cinema,
pe aleea cu flori de toamnă,
la terasa de pe bulevard
şi peste stradă de casa mea.

Îi priveam acum printre zăbrele de lemn,
stând în șezut, turceşte, pe duşumea.
Tu erai încă-n picioare şi fumai,
trăgând ceața pe nas
şi expirând fumurile acelea tăioase,
rotocoale de vanitate şi mister.

Nu îi vedeai.

Eu râdeam de ei sarcastic,
iar din râsul meu se rostogolea
adevărul ce se încripta într-un amor orb şi surd.

Îți spun…
La acea oră ruptă din vis,
nici o Julietă
nu râde aşa cum o fac eu. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s