Clopote perdante plâng în eter,
în lupta cu omul cel nou.

Urechile astupate de păcate
nu mai aud simfonia ancestrală
trimisă către înaltul cerului.

Mișcarea sincopată a sforii se scurge spre retină
într-o cascadă de lacrimi fierbinți,
străvezii cete de îngeri şi demoni,

imprimând, astfel, pe timpan
un manifest răsunător, încărcat cu dogme.

În octave de sfinți, armonia dangătului,
sfredelește avid timpanul bătrân,
frate de cruce cu neputința.

Înverșunate golgote sonore,
aceleaşi idiofonice chemări,
stârpesc echilibrul cerebral al timpanului tânăr,

când cerul, cu o însetare apocaliptică,
prevestește deznodământul sumbru.

Infatuat precum un funcționar care face un puzzle
cu suflete de toate vârstele,
el rumegă victorios dezolantul strigăt

(al campanelor străvechi de alamă şi bronz)

într-un ropot de secunde
scuturându-se de blestemul atavic.

Sursa foto:

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s