​​​Sunt, în dezordinea facerilor lumești,

O mică osie care își nedreptățește elementele-cheie,
Un șurub, poate, sau o manivelă mai veche,
Care se contrage eforturilor depuse de a fi un tot.
Un ciucure între vertebrele coloanei infinitului.

Căci, se bântuie infam, fără teama de întuneric,
În coloniile populate cu schelete îmbrăcate în litere şi numere.
Se mușcă cu colți hrăpăreți în toate organele reproductive,
Doar ca să nu se mai nască opozanți,
„scopul, scuză mijloacele” – Oare?

Sufletul mi-e oprimat în a-si manifesta zbaterile proprii.
Refuz, astfel, alinierea pe motiv că aşa e dogma sau politica.
Cu îndârjire mă opun să ajung drept înainte,
Dacă înainte nu e lumina.
Sunt singură sau să-mi fac propria colonie?

Cerul înălțător e primitor, nu refuză trăiri autentice.
În imensitatea lui terifiantă, m-am izolat protectiv ca într-o scorbură,
Cu unghiile m-am prins lacom
De colțul cel mai înalt al venerei-Lună,
Ca visele mele să nu se estompeze la răsărit.

Să rămână ascunse în adâncimea ezoterică a unui crater,
Rădăcini să prindă,
Noapte de noapte,
Şi să curme neîmplinirile
prin roadele sale viitoare.

M-am vindecat.

Anunțuri

3 gânduri despre “Sunt… (qpoem.com)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s