Nu sunt poet,

Trăiesc lumina, așezând-o pe foaie.
O caut printre stele, în nopțile reci,
Când ochii-mi stau treji, în picuri de ploaie,
Şi-mi reazem doar capu-n cochilii de melci.

E toamnă-n ferestre şi-n aerul umed.
Furtuna aduce-n roiri plâns de-asceți.
Un șarpe mi-e trupul, ideile rumeg,
Sărmane, voi, mâini, tăcere n-aveți.

În pleoapa de vânt, se zbuciumă firea.
Sub pernă stă cerul, covată de nori,
Dar hăul cel negru stă-n colțul de filă,
Lumina-i în versuri, prelinsă din zori.

Cum poate să doarmă, deși obosită,
O geană  ce moale s-așază-n visări?
Sub ea, rușinată, iubirea-i dosită,
În piele-s furnici ce mută mirări.

E noaptea luminii, hârtia vorbește,
Cu limbă de ceas ea spune poveşti.
În cântec de harpă şi mintea goneşte,
Lansând piruete ca-n solzii de pești.

A mea e visarea, când roua se lasă
Şi-mbracă frumosul, etern adevăr.
Pe firul de viață e dulcea melasă,
Căci verde mi-e trupul ş-am vise în păr.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s