În părul strâns de grija zilei, an cu an,
Se împletește amintirea cu uitarea.
Ca-n orice zi, cu pieptenul așez şi floarea,
Dar cât mi-e dor cu părul fluturând în van.

Cu toamnă iar, Septembrie avid mă cheamă,
Precum o mamă care mă hrăneşte, în tăcere,
Să îmi mai dea câte un an de viață, ce plăcere,
Atunci când ochii mei irump scântei de teamă.

În casă, verdele odihnei stă-n pereți.
Copiii cântă fericiți  „Podul de piatră”,
Şi-n starea lor, mă pierd şi eu, încet, încet.

Se râde,-aşa, din plin, cu masa încărcată,
Cu poftă aprigă de viață ani şi ani, iar…
În avalul vieții, păru-mi curge râu de vise.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s