*
Un bec se aprinde în Pustiu,
căpătâiul veşniciei luminând.

Un ochi sălbăticit îl vede
(orbecăind prin întuneric) şi,
fiindcă îl deranjează lumina,
aruncă becul spre Triunghiul Trinității,

în mijloc de ocean…

poate se va ascunde printre stele
sau în cochilii de scoici,
adânc.

Sălbaticul,
rotindu-l cu ură, în cerc restrâns,
din prea mult avânt,

îl potrivește în alt (tri)unghi…

(în care)

viața stă la margine de Pustiu,
așteptând să fie descoperită.

**
Înotând în ocean,
un gând naufragiat
trasează limite convenționale,

când o balenă îl aruncă rapid
în stomacul ei.

Îl mestecă un timp,
până ajunge,
neconvențional,
la lumină.

***
O altă gură flămândă,
la pândă de adevăr,
albită, obosită,

în goana supraviețuirii,

împarte o bucată, în mod egal,
altor guri mai mici. Sieşi, nimic,
sătulă fiind de la mestecatul

    
      nervilor plantați,
    
         în mijloc de
           Triunghi. 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s