​Cu mâinile-ți găsesc armonia din tine,

Chip cioplit dup-ardoarea visului meu.

Din pleoape-ți sculptez şi eu unde line,

Ochii prelinşi din cer sunt veștminte de zeu.

 

Între norii cei albi ne rotim, crescând aripi

Peste firea umană, în delir, ne suim

Şi-n tăcere ne rupem de căderi, de risipi.

De-i abis sau un munte, tot mai mult ne iubim.
Ne-ntâlnim cu nevoia, în rotiri largi de timp.

Iată, viața ne cheamă, căci ne plânge un prunc.

Împletind între zări, unduiri-anotimp,

Ochii mei pentru tine, ard comori din adânc.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s