Ecou

Sărbătoarea încălțată în copite de ren
va sosi în oraşul natal, la bordul unei maşini de lux
cu o veselie de nedescris în accentul schimbat la exchange,
părul său alb răsfirând parfum de peste hotare.

Afişele o consacră peste noianul de moluz
din spatele mall-ului unde se vând cozonaci
la parter, drept mulțumire…şi un hohoho!
Toată lumea va veni aici.

Luminile galbene pocnesc dorințele boboci
pictate în globurile bradului municipal,
anul ăsta atât de searbăd, blițurile îl pun
să zâmbească artificial, căci e vedetă pe social media.

Într-o o scrisoare uitată in torpedo de anul trecut,
sufletul vibrează nostalgiile copilăriei –
timp al fericirilor jucate fără perdea şi
al mirosului naturaleții într-un pahar cu lapte

(care anunță somnul, somnul neglijențelor
de-atâția ani, aici găseşte adevărata odihnă.)

Un ecou vibrează în vitrina unei străzi circulate intens
„Va veni, va veni,  să ne punem dințişorii sub pernă!”