O, voi, sălcii! Plângeți. O spune omul poetic.
Cum poate să vă înțeleagă fericirea?
Nu o trăiește ca voi.
Nu vă este pururea alături. Nu.
Doar vântul. O știe. Vă mângâie şi pe timpuri crâncene.
Vă iubește adierea sub soare, sub ninsori,
în palme vrednice,
efemere. Doar voi auziți. Cât alint.
Oglindirea sub clarul de lună, vă adoră.
Cu mult vă prețuiește
sub falnica lumină de zi…
*
Aproape,
foarte aproape de trupul gârbovit –
o plăcere a dansului perfect.
*
Un timp. Vă petreceți cu el. Momente.
Apoi, singurătatea vă dezmiardă.
Cu adieri.
*
Doar poverile lumești pun lacrimile peste
unduirea frunzelor verzi-gălbui.
S-ar prelinge până la rădăcină. Și s-ar curăța.
Ar deveni imune la ce va fi. Ca un pact.
Sub pământul negru cu viață, unde fericirea pulsează. A trai.
*
O, sălciile mele iubite! O, suflete al meu neplâns!
A.M. (Ianuarie 2017, Iaşi)

Anunțuri

2 gânduri despre “Ne-plâns (O, suflete!)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s