Toată arsura aceea a vieții
dusă de val

spartă în minuscule cioburi;

fac punte, la răsărit, reinventez,

printre degete,

mişcarea nisipului…

sărutul fierbinte al cerului

şi ochii lui, încă,

sub geana somnului.

Ce dulce lentoarea 

trecută prin inel,

poveste cuibărită în scoică, 

cum un recif. Cai albi

întind aripile

sub pleoapele ei, 

galop în părul aprins de soare

şi vânt. În avânt. 

Tălpile-şi strigă foamea şi setea.

Doar lor, 

semne oglindite în mare.

Vene încordate din graba

unui timp 

azuriu 

pulsează

lumea ştiută-n adânc.

A desfătare.
A.M. (Iulie 2017)
http://qpoem.com/desfatare/
Foto: Andreea Maftei

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s